VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, p******t. – Cf. sl. vŭtrĩ, votrĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VÓTRU s. v. codoș, mijlocitor, pețitor, p******t.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vótru (-ri), s. m. – 1. Codoș, p******t. – 2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să depindă de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sînt clare. Legătura cu sl. votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) ‹ a vrea, cf. vruță „codoașă”. – Der. votri, vb. (a codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o căsătorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoșlîc). Cf. Iordan, BF, IX, 122.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vótru s. m. (sil. -tru), art. vótrul; pl. votri, art. vótrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink