VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
vânj1 (plantă) s. m., pl. v'ânji
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
vânj2 (putere) (înv., pop.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VÂNJ s. (BOT.; Ulmus effusa) ulm, velniș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VÂNJ s. v. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, velniș, vigoare, vitalitate, vlagă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vânj (plantă) s. m., pl. vânji
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vânj (putere) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÂNJ1 ~i m. Varietate de ulm, având frunzele ovale și florile de culoare verzuie sau roșiatică; velniș. /cf. sl. važe, vonzu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VÂNJ2 ~uri n. înv. Forță fizică; vigoare. /cf. sl. važe, vonzu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
vînj (-ji), – s. m. – 1. Varietate de ulm (Ulmus effusa). – 2. Flexibilitate. – 3. Forță, putere. Sl. vązŭ „legătură”, vęzati, vęzą „a lega” (Cihac, II, 447; Tiktin), cf. bg. văže „coardă”, sb., cr., slov. vez „coardă”. Cf. gînj. Ve(l)niș, s. m. (Ulmus effusa), în Mold., este var. aceluiași cuvînt (după Scriban, legat de mag. venic „lăuruscă”). – Der. vînjos, adj. (plin de nerv, vînos; puternic, robust), poate contaminat cu vînos; vînjosa, vb. (a fortifica, a întări corpul); vînjosie, s. f. (robustețe); vînjosime, s. f. (robustețe, elasticitate); vînjoli (var. vînzoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se frămînta), cu suf. expresiv -li (după Byhan 524, din sl. vązlĭ „gol”; după Scriban, din mag. voncolni „a arunca”); vînzoleală (var. vînzoală), s. f. (agitație, frămîntare, mișcare). Vîj, s. m. (bătrîn, decrepit, boșorog), în Trans., trebuie să fie față de vînj ca ghiuj față de gînj, v. aici der. din dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 123), direct din gînj (Scriban) sau din rut. vižĭ „șef” (Drăganu, Dacor., V, 377) nu este probabilă. Atît în vînjoli ca și în vîj tratamentul expresiv este evident.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink