VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
văitătúră (văi-) s. f., g.-d. art. văitătúrii; pl. văitătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
VĂITĂTÚRĂ s. v. văitat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VĂITĂTÚRĂ ~i f. Sunet plin de jale; vaiet; văicăreală; tânguire. [G.-D. văităturii] /a se văita + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
văitătúră/văietătúră s. f., g.-d. art. văitătúrii/văietătúrii; pl. văitătúri/văietătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink