Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: zburda (verb) , zburdă (substantiv feminin)   
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta neserios. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri, de ștrengării.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zburdá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúrdă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZBURDÁ vb. a se zbengui, a se zbânțui. (Toată ziua ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca și în zbănțui, zbengui, zbrehui2, etc.)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zburdá vb., ind. prez. 1 sg. zburd, 3 sg. și pl. zbúrdă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ZBURDÁ zburd intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a se zbengui; a se zbânțui; a se zbihui. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare, joacă. – Postverbal al lui zburda.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zbúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. zbúrdei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZBÚRDĂ s.f., g.-d. art. zbúrdei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române | Permalink
ZBÚRDĂ s. v. joacă, joc, zbenguială, zben-guire, zbenguit, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit, zbânțuitură, zburdare, zbur-dălnicie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s. n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s. f. (nebunie, ștrengărie; desmăț); sburdalnic, adj. (jucăuș, vesel); sburdălnicie, s. f. (jucat, ștrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zbúrdă s. f., g.-d. art. zbúrdei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)