ZEL s. n. Râvnă, sârguință, ardoare. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZEL, zéluri, s.n. ~
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZEL s.n. Râvnă, sârguință; ardoare. ◊ Exces de zel = sârguință exagerată. [< fr. zèle, lat. zelus, gr. zelos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ZEL s. n. râvnă, sârguință; ardoare. ♦ exces de ~ = sârguință exagerată. (< fr. zèle, lat. zelus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ZEL, zeluri, s. n. Râvnă, sârguință. ◊ Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Fr. zèle (lat. lit. zelus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zel s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZEL s. 1. v. perseverență. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, râvnă, sârguință, străduință, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (Lucra cu ~.) 4. v. bunăvoință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zel (-luri), s. n. – Rîvnă. – Mr. zil. Fr. zèle, din gr. ζῆλος. Dublet al lui zilos, s. n. (zel) direct din ngr., sec. XIX, înv. – Der. zelator, s. m. (apărător), fin fr. zélateur; zelos, adj. (plin de zel), cu suf. -os; zulie, s. f. (gelozie), din ngr. ζουλία (Graur, BL, IV, 119), var. de la ζηλία (Gáldi 265), înv.; zuliar, adj., din ngr. ζουλίαρης; zulipsi, vb., din ngr. ζηλεύω, viitor ζηλέφω. Cf. gelos, zulă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zel s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZEL ~uri n. Străduință deosebită (într-o acțiune); râvnă. ◊ Exces de ~ sârguință exagerată (și inutilă). /<fr. zele, lat. zelus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink