Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: zice (verb tranzitiv) , zicere (substantiv feminin)   
ZÍCERE, ziceri, s. f. Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă prin cuvinte; comunicare de orice fel; cuvânt, vorbă, vorbire. ♦ Expresie, zicătoare, zicală. – V. zice.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZÍCERE, ziceri, s. f. Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă, comunicare de orice fel; cuvânt, vorbă, vorbărie. ♦ Expresie, zicătoare, zicală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zícere s. f. g.-d. art. zícerii; pl. zíceri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZÍCERE s. exprimare, formulare, pronunțare, rostire, spunere. (~ unei opinii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZÍCERE s. v. aforism, cugetare, cuvânt, dicton, expresie, maximă, proverb, sentință, termen, vorbă, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zícere s. f., g.-d. art. zícerii; pl. zíceri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice.Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu.Expr. () bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fată ce-i zice Maria.Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ZÍCE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ◊ Ce mai zici? ce mai faci? Va să zică adică; prin urmare. 2) A enunța cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiecție; a obiecta. Ai ce zice? 4) A găsi de cuviință; a crede; a considera; a socoti. ◊ Să zicem a) să admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZÍCE, zic, vb. III. Intranz. A purta numele; a se numi; a se chema.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZÍCERE ~ i f. 1) v. A ZICE. 2) Vorbă zisă; spusă. 3) Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicală; zicătoare. /v. a zice
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. (În concurență cu spune) 1. A exprima în cuvinte, a spune cu voce tare; p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunța, a articula. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipită, imediat. A zice zău = a se jura. A zice nu (sau ba) = a refuza, a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea. Ce va să zică aceea să plătesc? întrebă dânsul (ISPIRESCU); b) deci. Va să zică pleci.Mai bine zicând = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♦ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara, a spune (ceva); a susține, a pretinde. ♦ A promite, a afirma. Zis-a maica că mi-a face Un pieptar (JARNÍK-BÎRSEANU). ♦ A răspunde, a riposta; a opune. Nu-i așa jupâneșică? – Mai zi dacă ai ce (CREANGĂ). ♦ A reproșa, a obiecta. Bun suflet de om este, n-am ce zice (CREANGĂ). ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. Fosta-i și d-ta la tinerețe, nu zic (CREANGĂ). ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. ◊ (Intranz.) Boierii toți vor zice cum zice domnitorul (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! ai dreptate. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea. Dumneata cum crezi să facem, zi, nea Ioane? (DUMITRIU); b) așadar, prin urmare. Doarme... – Zi, doarme... murmură Rizea (DUMITRIU). Ce-ai zice...? = ce părere ai avea, cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem. Să zicem că da, dar le trebuie vreme (DELAVRANCEA); b) de exemplu. Vino la ora zece, să zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă (ISPIRESCU). 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui. ◊ Impers. Au fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat (SBIERA). ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zícem, 2 pl. zićeți, perf. s. 1 sg. ziséi, 1 pl. zíserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zíce; part. zis
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
AȘA-ZÍS adj. pretins. (Un ~ inspector.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZÍCE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune. (A ~ următoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunța. (A ~ următoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZÍCE vb. v. chema, citi, cânta, executa, interpreta, intona, numi, parcurge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A zice ≠ a tăcea
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
zíce (-c, -is), vb.1. A spune. – 2. A afirma, a asigura. – 3. A vorbi, a pronunța. – 4. A se ruga. – 5. A citi, a declama, a recita. – 6. A cînta. – 7. A celebra, a oficia. – 8. A suna un instrument. – 9. A obiecta, a critica. – 10. A pretinde, a susține. – 11. A crede, a gîndi. – 12. A numi, a porecli. – 13. (Refl.) A se chema. – 14. (Refl.) A se presupune, a trece drept. – Mr. dzîc, dzîșu, dzițeare; megl. zic, ziș, ziceri; istr. zic, zis. Lat. dῑcēre (Pușcariu 1941; REW 8268; Popinceanu, ZRPh., LVI, 236), cf. it. dicere, gt. dire, sp. decir.Der. zicală, s. f. (proverb; formulă magică; bucată muzicală); zicălaș (var. zicălău, zicaș), s. m. (lăutar); zicătoare, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicătură, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicere, s. f. (zicală; expresie); zicător, s. m. (lăutar); zisă, s. f. (afirmație; proverb); prezice, vb., format după fr. prédire; cf. contrazice. Cică, adv. (după cum se spune, se pare), este o simplă abreviere a lui zice că, cf. calabr. cica.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
așá zicând adv. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
așá-zís adj. m., pl. așá-zíși; f. sg. așá-zísă, pl. așá-zíse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
care va să zică loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
óm-zi s. f., pl. om-zile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
própriu-zís adj. m. [-priu pron. -priu], pl. própriu-zíși; f. sg. própriu-zísă, pl. própriu-zíse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sus-zís adj. m., pl. sus-zíși; f. sg. sus-zísă, pl. sus-zíse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
zíce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zícem, 2 pl. zíceți, perf. s. 1 sg. ziséi, 1 pl. zíserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zíce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)