ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care poporul exprimă în mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)toare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZICĂTOÁRE s. proverb, zicală, vorbă bătrânească, (rar) parimie. (Colecție de ~ori.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZICĂTOÁRE ~óri f. Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicală; zicere. / a zice + suf. ~ătoare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink