Dex zimț

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (Fam., înv., la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de ferăstrău etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. zăbec, scr. zubac.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia monedelor. ♦ Monedă de aur; galben. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (de ceasornic, de pinten etc.) sau ai unei pânze de ferăstrău, de seceră etc. 2. (Înv.) Crestătură în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. 3. (Reg., la pl.) Tindeche. – Comp. bg. zăbec, sb. zubac.

zimț s. m., pl. zímți

ZIMȚ s. 1. crestătură, dinte. (~ pe muchia unei monede.) 2. colț, dinte. (~ al ferăstrăului.)

ZIMȚ s. v. cheotoare, crenel, galben.

zimț (-ți), s. m. – 1. Dinte mare, colț, vîrf. – 2. Crenel. – 3. Crestătură pe marginea monedei. – 4. Monedă de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la războiul de țesut. – Var. zimte. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbĭcĭ (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zăbec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai puțin probabilă. – Der. zimța (var. zimț(u)i), vb. (a face zimți, a cresta, a stria). – Cf. zîmba, zăbală.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) ~; p. ext. obiect care are astfel de zimți. ◊ (Fig.) Făcură nouă secrețele Cu mănunchi de floricele, Cu zimții de viorele. 2. (Înv.) ~; (fig.) zimții munților. [și DLRLC]

ZIMȚ², zimți, s. m. (Reg., numai la pl.) Tindeche. [și DLRLC]

zimț s. m., pl. zimți

ZIMȚ ~i m. 1) Crestătură (ascuțită) făcută pe muchia unei monede, a unui instrument sau a unei piese. 2) la pl. înv. fam. Bani de metal; monede. /cf. bulg. zăbec, sb. zubac