Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
ZÓDIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului (1); p. ext. constelație, planetă. ♦ Fig. Interval de timp determinat. 2. Constelație corespunzând unei anumite luni a anului în care se naște cineva și având, după credințele superstițioase, o influență (bună sau rea) asupra destinului acestuia; p. ext. destin, soartă, ursită. ◊ Expr. A se naște într-o zodie bună (sau rea, a norocului, norocoasă etc.) = a avea un destin bun (sau rău, norocos etc.). (Glumeț) A se naște în zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A se naște în zodia rațelor = a fi mereu însetat. A-i da (cuiva) în zodii = a-i prezice (cuiva) soarta. 3. (Rar) Ursitoare. – Ngr. zodion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)