ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZORÍT1, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori3.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zorít (rar) s. n., pl. zoríturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZORÍT s. v. est, orient, răsărit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZORÍT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZORÍT1, zoríturi, s. n. ~ ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. 2. (Trans.) Obicei folcloric care constă în interpretarea unei alborade proaspăt căsătoriților. (din zori) [și DLRLC]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
zorít s. n., pl. zoríturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink