ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pământ. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
zăcătór adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [și zăcătoáre] s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Denumită și piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din zăcea) [și DLRLC]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink