ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMPĂCIUITORÍSM m. 1) Atitudine de eschivare de la luptă, de atenuare a conflictelor. 2) Îngăduință vădită față de greșelile cuiva. /împăciuitor + suf. ~ism
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPĂCIUITORÍSM s.n. Atitudine conciliatoristă, de aplanare a conflictelor de clasă. ♦ (P. ext.) Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pron. -ciu-i-. / < împăciuitor + -ism, după rus. primirencestvo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. atitudine de aplanare a conflictelor sociale; conciliatorism. ◊ (p. ext.) îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. (< împăca)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÎMPĂCIUITORÍSM s. conciliatorism. (~ unor oportuniști.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împăciuitorísm s. n. (sil. -ciu-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink