ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCHINĂCIÚNE s. 1. v. rugăciune. 2. v. reverență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCHINĂCIÚNE ~i f. 1) v. A ÎNCHINA și A SE ÎNCHINA. 2) Aplecare a capului sau a corpului în fața cuiva în semn de adânc respect; plecăciune. 3) rel. Adresare a credincioșilor către o divinitate cu un text canonic; rugăciune. /<lat. inclinatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink