Dex încoace

ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În loc. adv.) Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. și fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊ Expr. Ce mai încoace (și) încolo = de ce atât a vorbă? e inutilă orice discuție. 2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.

ÎNCOÁCE adv. 1) Înspre mine; în partea (sau în direcția) mea; în partea aceasta. Vino ~. ◊ A se da mai ~ a se apropia. ~ și încolo într-o parte și în alta; în toate direcțiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atrăgător. 2) Mai aproape de timpul actual; înspre timpul prezent. ◊ Mai ~ a) mai aproape; b) într-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de câtva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce

ÎNCOÁCE adv. (pop.) întracoace, (reg.) acoace. (Vino ~.)

Încoace ≠ încolo

încoáce adv. – Înspre mine. – Megl. ancoați. De la acoace, cuvînt păstrat în cîteva comp. ca în(tr’) a coace, și aceasta de la eccum hocce (Pușcariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; după Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Încoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (înspre mine) pare să fie reducere a cuvîntului anterior (der. de la eccum illac propusă de DAR pare mai puțin probabilă, întrucît sensul ar fi trebuit să fie cel de încolo; astfel încît autorul trebuie să admită o încrucișare cu încoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

încoáce adv. (sil. -coa-)

VINO-NCOÁCE s. v. s*x-appeal.

vino-ncoáce s. n.