ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCOLĂCITÚRĂ s. v. încolăcire, înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCOLĂCITÚRĂ ~i f. 1) Buclă formată prin încolăcirea unui obiect. 2) Formă arcuită rezultată dintr-o încolăcire. /a încolăci + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink