Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCUMÉTE vb. III. v. încumeta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. Refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A se bizui, a se încrede în ceva. [Var.: (reg.) încuméte vb. III] – Cf. lat. committere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ÎNCUMETÁ mă încúmet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propoziție complementară cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a îndrăzni. 2) A avea toată nădejdea; a se încrede. /în + lat. cumeta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCUMĂTÁ vb. I. v. încumeta.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ÎNCUMETÁ vb. 1. v. îndrăzni. 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te ~ să întârzii!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCUMETÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A se încumeta ≠ a (se) jena, a se rușina, a se sfii
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încumetá (încumetát, át), vb. refl. – 1. A se întemeia, a se sprijini. – 2. A îndrăzni, a cuteza. – Var. încumete, (în)cumeți. Lat. committĕre (Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea-Dens., 434; DAR); cf. sp. acometer. Este dublet al lui comite, vb., din fr. commettre. Part. circulă de asemenea, fiind mai ales înv., în forma încumes.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
încumetá vb., ind. prez. 1 sg. încúmet, 3 sg. și pl. încúmetă; conj. prez. 3 sg. și pl. încúmete
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
încumătá (= încumeta) vb. (ind. prez. 1 încúmăt / încumắt)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink