Dex încununare

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit, desăvârșire. – V. încununa.

ÎNCUNUNÁRE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) *2. (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

încununáre s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și; încunún] – În + cunună.

A ÎNCUNUNÁ ~éz tranz. 1) A aprecia în mod solemn, punând cunună pe cap. 2) A împodobi cu ceva în formă de cunună; a încorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia cu o realizare de prestigiu; a încorona. Și-a ~at activitatea cu o capodoperă. /în + cunună

A SE ÎNCUNUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre activități, opere etc.) A ajunge la bun sfârșit, dovedindu-se vrednic (de ceva). ~ de succes. /în + cunună

ÎNCUNUNÁ vb. 1. v. încorona. 2. (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

încununá vb., ind. prez. 1 sg. încunun/încununéz, 3 sg. și pl. încununeáză