Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCĂPUÍT, -Ă, încăpuiți, -te, adj. (Reg.) Care are de toate; care are tot ce-i trebuie, căpuit. – V. încăpui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a (se) căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
încăpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încăpuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin [!] confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink