Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. (Înv.) Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNDATORÍRE s. 1. v. obligație. 2. v. oficiu. 3. v. atribuție. 4. angajament, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta față de el este ...) 5. obligație, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNDATORÍRE s. v. datorie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNDATORÍ vb. IV. v. îndatora.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNDATORÍ ~ésc tranz. pop. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiția restituirii); a împrumuta. 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiția restituirii); a împrumuta. /în + dator
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNDATORÍ mă ~éz intranz. v. A SE ÎNDATORA. /în + dator
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNDATORÍRE ~i f. pop. Datorie de a face ceva; sarcină obligatorie; obligație. Are multe ~i. /v. a (se) îndatori
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink