Dex îndrepta

ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre... b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

ÎNDREPTÁ vb. I. 1. (înv.) a obli. (A ~ un cui.) 2. v. destinde. 3. v. nivela. 4. v. aranja. 5. a potrivi, (prin Transilv.) a aiepta. (~ cuvertura.) II. 1. v. îmbunătăți. 2. v. ameliora. 3. v. corecta. 4. a corecta, a corija, a îmbunătăți, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 5. (fig.) a repara, (pop. fig.) a drege. (A ~ o nedreptate.) 6. v. redresa. 7. v. întrema. 8. v. întrema. III. 1. v. apuca. 2. v. duce. 3. v. îndruma. 4. v. dirija. 5. a întinde, a întoarce, a ochi, a ținti. (~ arma spre ...)

îndreptá (îndrept, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drum › îndruma, semn › însemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la V******o Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare și în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s. f. (înv., corectare; îmbunătățire).

îndreptá vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 sg. și pl. îndreáptă

A ÎNDREPTÁ îndrépt tranz. 1) (obiecte, suprafețe etc.) A face să devină drept; a netezi; a nivela; a aplana; a egala. ~ o sârmă. ~ un teren. 2) și fig. A orienta în direcția necesară; a îndruma. ~ pe cineva spre centru. 3) A face să se îndrepte. ~ sănătatea. ~ o nedreptate. 4) A modifica în bine; a corecta; a corija. /în + drept

A SE ÎNDREPTÁ mă îndrépt intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se vindeca; a se lecui; a se însănătoși. 2) (despre timp) A se schimba în bine. 3) A lua direcția; a o apuca; a face. ~ spre pădure. 4) A recăpăta forma sau poziția inițială; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai înainte; a se ameliora; a se îmbunătăți. Copilul și-a ~t purtarea. /în + drept

A (se) îndrepta ≠ a (se) strâmba, a (se) înrăutăți, a se pleca, a se răsturna

A îndrepta ≠ a deruta

A se îndrepta ≠ a se gheboșa, a se ghemui