ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumează, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumează într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNDRUMĂTÓR s., adj. 1. s. v. ghid. 2. s. călăuză, ghid, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu.) 3. s. călăuză, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~ în viață.) 4. adj., s. călăuzitor, povățuitor, sfătuitor, (înv.) îndreptător, purtător. (I-a fost un excelent ~.) 5. adj. v. indicator. 6. adj. povățuitor, sfătuitor, (înv.) învățător. (Carte ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
îndrumătór adj. m., pl. îndrumătóri; f. sg. și pl. îndrumătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNDRUMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care îndrumează; care orientează; călăuzitor. Carte ~oare. /a îndruma + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink