Dex înfruntare

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

ÎNFRUNTÁRE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. v. încăierare.

ÎNFRUNTÁRE s. v. admonestare, afront, bătălie, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, injurie, insultă, jignire, luptă, morală, mustrare, observație, ocară, ofensă, reproș, rușine, umilință.

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntării; pl. înfruntări

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre și curaj, opunând rezistență. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept și fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări și reproșuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare

A SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acțiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare

ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încăiera. 6. v. opune.

ÎNFRUNTÁ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

înfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. și pl. înfrúntă