Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
înfrunțí, înfrunțésc, vb. IV (reg., înv.) a începe ceva fără a continua și sfârși.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre și curaj, opunând rezistență. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept și fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări și reproșuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acțiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încăiera. 6. v. opune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNFRUNTÁ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. și pl. înfrúntă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink