Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: însămânța (verb tranzitiv) , însămânțare (substantiv feminin)   
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. – V. însămânța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNSĂMÂNȚÁRE s. 1. v. semănat. 2. v. semănătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțării; pl. însămânțări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNSĂMÂNȚÁ ~éz tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a semăna. 2) (terenuri agricole) A cultiva introducând în sol semințe de culturi agricole. 3) biol. (animale) A supune fecundării artificiale. /în + sămânță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNSĂMÂNȚÁ vb. v. semăna.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
însămânțá vb., ind. prez. 1 sg. însămânțéz, 3 sg. și pl. însămânțeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)