ȘALẮU1, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘALĂU2, șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘALĂU s. (IHT.) 1. (Stizostedion lucioperca) (reg.) guran, smuge, suduc, (Mold.) sudac. 2. șalău-de-mare. (Morone labrax) = lavrac, lup-de-mare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șalắu2, șalauă, s.n. (reg.) oblon (la fereastră).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șalắu3 s.n. (reg.) grajd mare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șalắu4 s.n. (reg.) dreptar folosit în zidărie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șalắu (-ắi), s. m. – Pește (Lucioperca sandra). Mag. süllő (Cihac, II, 527; Tiktin; Gáldi, Dict., 159).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șalắu (-ắi), s. m. – Monedă veche de cupru (Mold., sec. XVII). Pol. szalawa (Bogrea, Anuarul Inst. Istorie națională, III, 517; Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șalău (pește; monedă veche) s. m., art. șalăul; pl. șalăi, art. șalăii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘALẮU1 ~i m. Pește dulcicol răpitor de talie medie, cu corpul alungit, de culoare cenușie având gură largă, cu dinții ascuțiți. /cf. ung. süllő
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘALẮU2 ~i m. (în Moldova medievală) Monedă măruntă de aramă (având o valoare egală cu a patra parte dintr-un ban). /cf. pol. szalawa, szalag
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink