ȘIRETÉNIE1, șiretenii, s. f. Însușirea de a fi șiret2; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. – Șiret2 + suf. -enie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘIRETÉNIE2, șiretenii, s. f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s. f.] – Cf. șir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘIRETÉNIE s. 1. v. șmecherie. 2. v. subterfugiu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘIRETÉNIE s. v. curs, desfășurare, dezvol-tare, evoluție, mers, succesiune, șir, șirag.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șireténie (șmecherie, tărășenie) s. f. (sil. -ni-e), art. șireténia (sil. -ni-a), g.-d. art. șireténiei; pl. șireténii, art. șireténiile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘiretÉnie ~i f. 1) Caracter șiret; hâtrie. 2) Faptă sau vorbă de om șiret; viclenie. [Art. șiretenia; G.-D. șireteniei; Sil. -ni-e] /șiret + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink