ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Soi de câine care prinde șoareci. 2. Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘORICÁR1 ~i m. Pasăre sedentară rapitoare, de talie medie, cu aripi mari, cu coadă lată și cu penaj brun-închis, care se hrănește în special cu șoareci de câmp; șopârlar. /șoarece + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘORICÁR2 ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu blana maro-roșcată și cu picioare foarte scurte, care prinde șoareci. 2) Câine din această rasă. /șoarece + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink