ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘÓTIE s. v. poznă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘÓTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șótie s. f. (sil. -ti-e), art. șótia (sil. -ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (sil. -ti-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘÓTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; d****e; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink