ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘUIERĂTÓR adj. 1. vâjâitor. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor. 3. șuierat. (O respirație ~oare.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~oare; șunet ~) .
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘUIERĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care șuieră; asemănător șuieratului. Un vânt ~. ◊ Consoană ~oare consoană siflanta sau sibilantă. [Sil. șu-ie-] /a șuiera + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink