Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ȘUȘUÍT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘUȘUÍT n. 1) v. A ȘUȘUI. 2) Sunet carac-teristic produs de un obiect sau de un om care șușuie. /v. a șușui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
șușuít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ȘUȘuÍ șúșui 1. tranz. 1) fam. A co-munica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. 2) reg. (prunci) A liniști prin repetarea sunetului „ș”. 2. intranz. A vorbi în șoaptă. [Și șușuiesc] /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘUȘUÍ vb. v. foșni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘUȘUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șușuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șúșui/șușuiésc, imperf. 3 sg. șușuiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink