ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țambál (-le), s. n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țambál s. n., pl. țambále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚAMBÁL ~e n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în v******e prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink