Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚEÁPĂ s. 1. țepușă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de țepi.) 4. v. așchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țeápă (-țépe), s. f.1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappagerm. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țeápă (-țépe), s. f.1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a e****a, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țeápă (par, parte a unor păioase, așchie) s. f., g.-d. art. țépei/țépii; pl. țépe/țepi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚEÁPĂ țepi f. 1) înv. Par lung și ascuțit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuțită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subțire și ascuțit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuțită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru și țepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formație tare și ascuțită ce crește pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. țepii; Pl. și țepe] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)