ȚIDÚLĂ, țidule, s. f. (Pop. și fam.) Bucată (mică) de hârtie cuprinzând o însemnare scurtă (și servind ca permis, ca dovadă, ca chitanță etc.); bilet. – Din ucr. cidula, pol. cedula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚIDÚLĂ s. v. bilet.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țidúlă (-le), s. f. – Bilet. Pol. cedula sau mag. cédula (Tiktin; Gáldi, Dict., 166).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țidúlă s. f., g.-d. art. țidúlei; pl. țidúle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚIDÚLĂ ~e f. pop. Comunicare scurtă, scrisă pe o bucată de hârtie. /<ucr. țidula, pol. cedula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cédulă și (fals) -úlă f., pl. e (fr. cédule, it. cédola, d. mlat. scédula, cl. schédula, dim. d. scheda, care vine d. vgr. shéde; germ. zettel, pol. cedula, rut. cedúla, rus. cedúlka, cidúlka). Rar. Adeverință, chitanță. Rubrică în condica birurilor. – Pop. (d. rut.) țidulă (maĭ vechĭ țedulă) și țudúlă (CL. 1924, 184).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink