ȚINTIRÍM, țintirimuri, s. n. (Reg.) Cimitir. [Pl. și: țintirime. – Var.: ținterím, cintirím s. n.] – Din magh. cinterem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚINTIRÍM s. v. cimitir.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țintirím (țintirimuri), s. n. – Cimitir. – Var. ținterim. Lat. coementerium, cf. cimitir, prin intermediul mag. cinterem (Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Gáldi, Dict., 97; cf. Miklosich, Fremdw., 81).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țintirím s. n., pl. țintirímuri/țintiríme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚINTIRÍM ~uri n. reg. v. CIMITIR. /<ung. cinterem
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink