Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚUGÚI s. țuguitură, (reg.) țuțui. (~ul unui obiect.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țugúi s. n., pl. țugúie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ȚUGUIÁ ~iéz tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚUGÚI ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuțit al unor obiecte. Acoperiș cu ~. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
țuguiá vb., ind. prez. 1 sg. țuguiéz/țugúi, 3 sg. și pl. țuguiáză/țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țuguiéze/țugúie; ger. țuguínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink