ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÂFNĂ s. v. cobe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
țîfnă (-ne), s. f. – 1. Cobe. – 2. Ifos, aroganță. – Var. țifnă și der. Mr. țifnă. Ngr. τσίφνα (Cihac, II, 709; Gáldi 261). – Der. țifni, vb. (a gîfîi, a sforăi, despre cai); țifnos, adj. (cu țîfnă; suspicios, irascibil, susceptibil).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink