ȚÂNC, țânci, s. m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚÂNC s. v. puști.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
țânc s. m., pl. țânci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚÂNCUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țâncul-pământului (zool.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink