Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere: p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎMPLÂNTÁRE s. v. înfigere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink