Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCĂRCÁT1 s. n. Faptul de a (se) încărca. – V. încărca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) În care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărui armături au sarcină electrică. – V. încărca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCĂRCÁT adj. 1. v. plin. 2. v. împovărat. 3. greu, plin. (Un coș ~ cu poame.) 4. v. doldora. 5. aco-perit, plin. (O grădină ~ de flori.) 6. v. doldora. 7. v. irespirabil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCĂRCÁT adj. v. exagerat, excesiv, exor-bitant, mare, ridicat, scump.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCĂRCÁT s. v. încărcare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încărcát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNCĂRCÁ încárc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povară (pentru a fi transportată). ~ carul cu fân. ◊ A-și ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-și împovăra conștiința. 2) (ființe) A pune să care greutăți. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune într-un vehicul, într-un recipient sau pe spinarea unei ființe. 4) (arme de foc) A umple cu încărcătură. 5) A face să poarte multe poveri; a împovăra. ◊ Încărcat de ani a fi bătrân. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mări înșelând. ~ nota de plată. 7) A umple de murdărie. Încărcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o rețea de curent continuu). ~ o baterie electrică. /<lat. incarricare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCĂRCÁ vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fân.) 2. v. împovăra. 3. v. umple.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNCĂRCÁ vb. v. exagera.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A încărca ≠ a descărca
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încărcá (încárc, încărcát), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleși. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Pușcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s. n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc); încărcător, s. m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s. f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s. f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
încărcá vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 sg. și pl. încárcă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink