ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCOVOIETÚRĂ s. 1. îndoitură, răsucitură. (~ unei bare.) 2. v. curbură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink