Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. a**l. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNGHIȚÍ vb. 1. v. ingera. 2. v. absorbi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNGHIȚÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrăștia, îndura, îngădui, opri, pătimi, păți, permite, prăpădi, răbda, reține, risipi, stăpâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înghițí (înghițít, ít), vb. – 1. A face să treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în stomac. – 2. A mînca, a înfuleca. – 3. A absorbi, a face să dispară. – 4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. – 5. A răbda, a îndura, a încuviința. – Mr. (î)ngl’it, megl. (a)ngl’it. Lat. ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423; DAR), cf. it. inghiottire, prov. (en)glotir, fr. engloutir, cat., v. sp. englutir. Cuvînt comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *înghiuți, la înghiți, cf. ghimpe. Der. înghițitor, adj. (care înghite); înghițitoare, s. f. (laringe, gîtlej); înghițitură, s. f. (îmbucătură, sorbitură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
înghițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înghítă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ÎNGHIȚÍ înghít tranz. 1) (mâncăruri, băuturi, medicamente etc.) A face să treacă din gură în stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta. A-și ~ lacrimile (sau plânsul) a-și stăpâni plânsul. 2) rar A mânca în grabă; a îmbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage în piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desișuri, întuneric etc.) A face să nu se mai vadă, captând în sine. 6) (cărți, scrieri etc.) A citi foarte repede și cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fără ripostă. ◊ ~ gălușca a suporta o neplăcere fără a crâcni. 8) (cuvinte, părți de vorbire, sunete) A omite la pronunțare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink