ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNSOȚITÓR s. tovarăș, (livr.) companion, (înv. și pop.) soț, (înv. și reg.) soție, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; f. sg. și pl. însoțitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNSOȚITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care însoțește (ceva sau pe cineva). /a însoți + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNSOȚITOÁRE s. (înv. și reg.) soață. (~ la un drum.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink