Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNSTRUNÁRE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. v. în-cordare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNSTRUNÁ înstrún tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face să producă sunetele necesare prin întinderea sau slăbirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o strună. 3) (animale de călărie) A stăpâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge să urmeze calea cea dreaptă. /în + strună
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNSTRUNÁ vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. v. încorda.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înstruná vb., ind. prez. 1 sg. înstrún/înstrunéz, 3 sg. și pl. înstrúnă/înstruneáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink