Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
întîlní (întîlnésc, întîlnít), vb.1. A da de cineva sau de ceva. – 2. A afla, a găsi, a da peste. – 3. (Refl.) A se vedea cu cineva, a coincide undeva cu cineva. – 4. (Refl., Maram.) A i se întîmpla ceva cuiva. – Var. (înv.) întălni, (Bucov.) tîlni. Mag. találni „a întîlni” (Cihac, II, 509; Tiktin; Gáldi, Dict., 97), cu pref. în-. Der. nu pare normală: rezultatul, *întătălni, pare a se fi disimulat prin dispariția lui lă: cf., din același etimon, tătălui (var. întătălui, tătăli), vb. refl. (a se întîlni, a se aduna), cuvînt rar, în Trans. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 159 și DAR resping această der. și îl explică pe întîlni prin intermediul mag. talán „poate”, ipoteză inadmisibilă. Apare din sec. XVI. – Der. întîlnit, adj. (găsit, aflat; care a suferit o boală brusc; în medicina populară se spune despre apa aflată la confluența a două surse); întîlnitor, adj. (care întîlnește); întîlnire (var. tîlnire), s. f. (acțiunea de a întîlni; contact, întrevedere; meci); întîlniș, s. n. (întîlnire); întîlnitură, s. f. (confluență; paralizie, atribuită în medicina populară întîlnirii cu duhurile rele); îltîlneală, s. f. (paralizie).
Sursa: Dicționarul etimologic român

Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)