ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTREGÍME s. v. totalitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; pl. întregími
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNTREGÍME ~i f. Însușirea a ceea ce este întreg; deplinătate; integritate. ◊ În ~ cu totul; complet. /întreg + suf. ~ime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink