Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNVÍNGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăși. 5. v. stăpâni. 6. a(-și) domina, a(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni. (Și-a ~ durerea.) 7. v. răzbi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
învínge (învíng, învíns), vb.1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea cg se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
învínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ÎNVÍNGE învíng tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorințe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)