ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘĂTRÁR, șătrari, s.m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
ȘĂTRÁR, șătrari, s.m. 3. Dregător domnesc care avea în pază corturile unei tabere în timp de război. – Variantă: șetrar s.m.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane | Permalink
ȘĂTRÁR s. corturar, țigan nomad, (rar) șătraș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șătrár s. m. (sil. -trar), pl. șătrári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘĂTRÁR ~i m. 1) (în Moldova medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar care avea în grijă canto-namentul oștirii în timp de război. ◊ Mare ~ dregător care avea în grijă corturile domnești. 2) Țigan nomad care trăiește în șatră. 3) înv. Negustor ambulant care vindea la o șatră, în balciuri. /șatră + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink