Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă. se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘÁRPE s. 1. (ZOOL.) ofidian, (reg.) gândac, pește, (înv.) zmeu. 2. (ZOOL.) șarpe-cu-clopoței (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) șarpe-sunător; șarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră, (rar) naja. 3. (ENTOM.) șarpe-orb (Iulus terrestris) = iulus. 4. (ASTRON.; art.) (reg.) calea-rătăciților.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șárpe (șérpi), s. m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. șerpe. Mr. șarpe, megl. șarpi, istr. șǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Pușcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe.Der. șerpoaică (var. șerpoaie), s. f. (femela șarpelui; harpie, femeie perfică); șerpamă, s. f. (Banat, mulțime de șerpi); șerpar, s. m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); șerpar, s. n. (brîu lat de piele); șerpesc, adj. (de șarpe); șerpește, adv. (ca șerpii); șerpiu, adj. (de șarpe); șerpînță, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata); pe care Pușcariu 1583 și REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; șerpariță, s. f. (plantă, Polygala vulgaris); șerpos, adj. (de șarpe); șerpui, vb. (a merge ca șarpele); șerpuitor, adj. (care șerpuiește); șerpuitură, s. f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s. f., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șárpe s. m., pl. șerpi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘÁRPE șerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ◊ A se zvârcoli ca în gură de ~ a nu-și găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca ~le pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca mușcat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casă specie de șarpe neveninos, care trăiește în apropierea caselor. ~ cu clopoței specie de șarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de șarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om fățarnic; ipocrit. /<lat. serpens
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COADĂ-DE-ȘÁRPE s. v. belemnit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLOAREA-ȘÁRPELUI s. v. mama-pădurii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBA-ȘÁRPELUI s. v. broscăriță, ferigă, mama-pădurii, palma-maicii-domnului, răculeț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LIMBA-ȘÁRPELUI s. v. pătlagină, stupitul-cucului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OCHIUL-ȘÁRPELUI s. v. miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂLĂRIA-ȘÁRPELUI s. v. burete-pestriț, burete-șerpesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂDĂCINA-ȘÁRPELUI s. v. răculeț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘARPE-DE-STÍCLĂ s. v. năpârcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cápul-șárpelui (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
límba-șárpelui (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pălăría-șárpelui s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șárpe-de-ápă (pește) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șárpe-orb (miriapod) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)