ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai d*****ă ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘOÁRECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeț, popândoc, p*****ț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, p*****ț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘOÁRECE s. v. chițcan, liliac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șoárece s. m., pl. șoáreci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Șoárece ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită as-cunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘOARECE-DE-MÁRE s. v. limbă-de-mare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URECHEA-ȘOÁRECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șoárice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șoárece de bibliotécă s. m. + prep. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șoárece de câmp s. m. + prep + s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șoárece-alunár s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șoárece-bălțát s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șoárece-de-ápă s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șoárece-de-máre (pește) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink