ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Reg.) Pecete, ștampilă. – Din germ. Stempel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘTÉMPEL s. v. marcă, patriță, pecete, sigiliu, ștampilă, timbru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ștémpel, ștémpele, s.n. (reg.) 1. inscripție, emblemă, semn, parafă. 2. instrument de ștampilat; ștampilă sigiliu, pecete. 3. timbru, marcă. 4. copac marcat care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5. (înv.; în forma: stempel) unealtă care servește la gravare sau perforare; poanson. 6. vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă; patriță. 7. (în exploatarea lemnului) fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul (jilipul) în porțiunile de teren accidental. 8. poarta stăvilarului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ștémpel s. n., pl. ștémpele
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink